Riscul să te atace ursul pe traseu e de sute de ori mai mic decât riscul pe drumul cu mașina până la munte. Ursul te simte de la 300-400m și pleacă. El vrea să te evite, nu să se întâlnească cu tine.
1. Când faci zgomot discret și când nu
Zgomot discret DOAR când:
- Ceață densă – vizibilitate zero, nu te vede și nu-l vezi
- Zmeuriș – locul unde servește masa ursul, cu zmeură, mure. Acolo stă ziua și mănâncă, e concentrat pe mâncare, nu e atent
- Răsărit și apus – când e mai activ ursul, pleacă la masă
- Pădure tânără deasă – fără vizibilitate, potecă înfundată
- Pârâu zgomotos care acoperă zgomotul tău
Cum faci zgomot discret: fluier mic, morișcă de la copii prinsă de rucsac, o sticlă PET lovită o dată la câteva sute de metri, vorbești normal cu colegul. Nu urlăm, nu facem gălăgie puternică care deranjează toată pădurea, alți turiști, fauna, păsările.
Fără zgomot când: e vreme bună, vizibilitate mare, potecă curată, culme, gol alpin. Acolo ursul te vede de departe și pleacă singur. Ne bucurăm de natură, de liniște, de păsări. Voie bună.
2. Ce faci dacă vezi urs pe traseu?
Te oprești. Nu te apropii. Nu fugi. Fă-te mare, vorbește calm, rar: „Hei ursule, plecăm noi, stai liniștit…”. Dă-i spațiu să plece. El va pleca. 99% din cazuri pleacă singur în câteva secunde.
Nu-l hrăni. Nu-l fotografia de aproape. Nu te apropia de pui. Nu te pune între ursoaică și pui.
- Nu fugi – declanșezi instinctul de prădător
- Nu te cațări în copac – urcă mai bine ca tine
- Nu te prefaci mort decât dacă e atac de apărare la 2-3m și nu ai spray și te-a pus la pământ
Experiență personală: În 30 de ani de pădure, pe trasee marcate cu vizibilitate, am văzut urs de multe ori și de fiecare dată a fugit înainte să apuc să-l văd bine. Pe poteci cu zmeuriș, în ceață, riscul e mai mare, de acolo și zgomotul discret. Diferența e uriașă între traseu marcat și potecă prin zmeuriș.
Pingback: Ghid complet urs - 2 părți - Turiști și Ferme, Stâne, Gospodării - Când e periculos - Ocol.ro