
Ministrul
Mircea Fechet a precizat că „Activitatea derulată de
Garda Forestieră Națională și de entitățile din subordine a relevat faptul că este nevoie de combaterea unor practici cum ar fi neînscrierea în inventar a tuturor arborilor marcați, nerespectarea naturii produsului la alegerea arborilor de extras, înscrierea unui diametru și/sau înălțimi neconforme cu realitatea. Astfel, un dosar penal întocmit pe loc, confiscarea mijlocului de transport cu care s-a comis ilegalitatea și suspendarea dreptului de a mai folosi
#SUMAL 2.0, prin dezactivarea acelui vehicul, înseamnă, de fapt, că nici transportatorul și nici autovehiculul nu vor mai putea fi implicate în activități care au legătură cu transportul de material lemnos pe întreg teritoriul României. De asemenea, avizul de însoțire a materialului lemnos va putea fi finalizat doar la destinația declarată în sistemul SUMAL, altfel aplicându-se suspendarea. Sperăm că toate aceste noi măsuri îi vor descuraja pe cei care încă se mai gândesc că pot tăia sau transporta ilegal material lemnos din pădurile noastre.”